|

|
| Legea Prefectului |
Hotărâre nr. 460/2006 din 05/04/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 363 din 26/04/2006
Actul a intrat in vigoare la data de 26 aprilie 2006 |
| În temeiul art. 108 din Constituţia Romaniei, republicată, al art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (4), art. 8 alin. (2) şi ale art. 251 alin. (4) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul Romaniei adoptă prezenta hotărâre. |
| CAPITOLUL I Dispoziţii generale |
Art. 1. -(1) În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.
(2) Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele atribuţii de conducere şi control, precum:
a) verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate serviciilor publice deconcentrate;
b) verificarea modului de realizare a obiectivelor cuprinse în strategiile sectoriale;
c) analizarea modului de realizare a acţiunilor cu caracter interministerial care au ca scop creşterea calităţii serviciilor publice;
d) organizarea unor achiziţii publice prin programe comune mai multor servicii publice deconcentrate din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti;
e) reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, în cazul în care serviciile publice deconcentrate din subordine nu pot fi mandatate;
f) alte atribuţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
(3) La solicitarea Secretariatului General al Guvernului sau a Cancelariei Primului-Ministru, după caz, prefectul asigură, prin consilierii juridici ai instituţiei prefectului, reprezentarea Guvernului sau a primului-ministru în faţa instanţelor judecătoreşti.
Art. 2. -(1) Subprefecţii îndeplinesc, în numele prefectului, atribuţii în domeniul conducerii serviciilor publice deconcentrate, al conducerii operative a instituţiei prefectului, precum şi alte atribuţii prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Administraţiei şi Internelor sau de către prefect.
(2) Subprefecţii au următoarele atribuţii principale: 1. cu privire la exercitarea, în numele prefectului, a conducerii serviciilor publice:
a) analizarea activităţii desfăşurate de serviciile publice deconcentrate, de serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestora, pe care le înaintează prefectului;
b) examinarea, împreună cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate şi cu autorităţile administraţiei publice locale, a stadiului de execuţie a unor lucrări şi acţiuni care se derulează în comun;
c) consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit legii;
d) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate către conducătorul instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat, prin grija personalului din cadrul instituţiei prefectului;
e) asigurarea examinării proiectelor bugetelor, precum şi a situaţiilor financiare privind execuţia bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate, conform procedurii stabilite, după caz, prin ordin al ministrului ori al conducătorului organului administraţiei publice centrale organizat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea emiterii avizului prefectului;
f) întocmirea proiectului regulamentului de funcţionare a colegiului prefectural, cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru;
g) dispunerea măsurilor în vederea organizării şedinţelor colegiului prefectural, stabilirea, după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a ordinii de zi şi a listei invitaţiilor, pe care le înaintează prefectului;
h) urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural, prin grija secretariatului colegiului prefectural, şi formularea de propuneri în cazul nerespectării acestora, pe care le înaintează prefectului;
i) gestionarea şi urmărirea măsurilor dispuse de către prefect în calitate de preşedinte al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, precum şi a hotărârilor luate în cadrul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;
2. cu privire la conducerea operativă a instituţiei prefectului:
a) asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului, cu excepţia cancelariei prefectului;
b) elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului;
c) asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înfiinţarea şi organizarea oficiilor prefecturale şi transmiterea acestuia către Ministerul Administraţiei şi Internelor;
d) asigurarea transmiterii către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;
e) primirea, distribuirea corespondenţei şi urmărirea rezolvării acesteia în termenul legal;
f) elaborarea de studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului;
g) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi publicarea în monitorul oficial al judeţului ori al municipiului Bucureşti, după caz;
h) îndrumarea metodologică a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu excepţia secretarului general al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
i) gestionarea şi urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;
j) stabilirea şi urmărirea modului de realizare a fluxului de informare-documentare în domeniile de activitate specifice instituţiei prefectului;
k) înaintarea către prefect de propuneri cu privire la organizarea şi desfăşurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea şi soluţionarea petiţiilor, precum şi la arhivarea documentelor;
l) acordarea de consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderare, iniţiate de acestea;
m) verificarea documentaţiei şi aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul Romaniei, care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romania a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare;
n) aprobarea eliberării de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituţiei prefectului, cu excepţia celor care conţin informaţii clasificate ca secrete de stat sau de serviciu;
o) asigurarea secretariatului comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei judeţene;
p) exercitarea atribuţiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu şi convocarea în şedinţe lunare a comisiilor care au ca obiect punerea în aplicare a acestor legi.
(3) Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul care are sarcina de a le pune în aplicare.
Art. 3. -(1) Atribuţiile prevăzute la art. 2 care revin fiecărui subprefect se stabilesc prin ordin al prefectului. (2) În lipsa prefectului, atribuţiile acestuia se asigură de către subprefectul desemnat prin ordin al prefectului. |
| CAPITOLUL II Instituţia prefectului |
Art. 4. -(1) Structura-cadru de organizare a instituţiei prefectului este prevăzută în anexa nr. 1. (2) Structurile de specialitate prevăzute în anexa nr. 1 se pot organiza, în condiţiile legii, prin ordin al prefectului, la nivel de direcţii, servicii şi birouri, după caz, în funcţie de specificul fiecărei activităţi.
Art. 5. -(1) Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.
(2) Numirea, respectiv încadrarea, precum şi modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei prefectului se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii.
(3) Numirea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale subprefecţilor se efectuează în condiţiile legii.
(4) Numărul maxim de posturi şi structura posturilor aferente instituţiei prefectului se stabilesc anual prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura posturilor aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor. |
| SECŢIUNEA 1 Atribuţiile structurilor de specialitate ale instituţiei prefectului
|
Art. 6. -(1) Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului îndeplinesc următoarele atribuţii principale:
1. cu privire la aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor şi a celorlalte acte normative:
a) elaborează studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, precum şi propuneri privind îmbunătăţirea stării de legalitate, pe care le înaintează prefectului;
b) participă alături de reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate la acţiuni de verificare, potrivit competenţelor, a modului de aplicare şi respectare a actelor normative la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul unor comisii mixte constituite prin ordin al prefectului;
c) prezintă prefectului propuneri privind priorităţile de dezvoltare a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, în concordanţă cu prevederile planului de dezvoltare regională şi cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
d) întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;
e) elaborează şi prezintă prefectului informări periodice cu privire la situaţia şi evoluţia stării generale economice, sociale, culturale, precum şi cu privire la stadiul realizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti;
f) realizează documentarea necesară şi elaborează pe baza acesteia raportul anual privind starea economico-socială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, care se înaintează, potrivit legii, Guvernului, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor;
g) monitorizează modul de aplicare în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a programelor şi strategiilor guvernamentale sau ministeriale cu privire la restructurarea sectorială şi la alte activităţi;
2. cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi contenciosul administrativ:
a) ţin evidenţa actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi transmise prefectului în vederea verificării legalităţii, asigură păstrarea acestora, precum şi evidenţa acţiunilor şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;
b) examinează sub aspectul legalităţii, în termenele prevăzute de lege, actele administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale;
c) verifică legalitatea contractelor încheiate de autorităţile administraţiei publice locale, asimilate potrivit legii actelor administrative, ca urmare a sesizării prefectului de către persoanele care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim;
d) propun prefectului sesizarea, după caz, a autorităţilor emitente, în vederea reanalizării actului considerat nelegal, sau a instanţei de contencios administrativ, cu motivarea corespunzătoare;
e) întocmesc documentaţia, formulează acţiunea pentru sesizarea instanţelor judecătoreşti şi susţin în faţa acestora acţiunea formulată, precum şi căile de atac, atunci când este cazul;
f) elaborează rapoarte şi prezintă informări prefectului cu privire la actele verificate;
g) avizează ordinele prefectului din punctul de vedere al legalităţii;
h) întocmesc documentaţia şi reprezintă prefectul şi instituţia prefectului în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad, precum şi a altor autorităţi sau instituţii publice;
i) acţionează în vederea îndeplinirii, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce revin prefectului în domeniul organizării şi desfăşurării alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale, precum şi a referendumului naţional ori local;
j) efectuează, în condiţiile legii, verificările şi întocmesc documentaţia necesară cu privire la dizolvarea de drept a unor consilii locale sau judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la suspendarea de drept a unor mandate de consilier sau de primar ori la încetarea de drept a unor mandate de primar, respectiv la încetarea înainte de termen a mandatului preşedintelui consiliului judeţean sau al preşedintelui Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;
k) efectuează, în condiţiile legii, verificări cu privire la măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, respectiv de preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială, inclusiv la sediul autorităţilor administraţiei publice locale, şi propun prefectului, dacă este cazul, sesizarea organelor competente;
l) desfăşoară acţiuni de îndrumare privind modul de exercitare de către primari a atribuţiilor delegate şi executate de către aceştia în numele statului;
3. cu privire la realizarea politicilor naţionale, a celor de integrare europeană şi a planului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificare a relaţiilor externe:
a) întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a politicilor naţionale, a politicilor de integrare europeană şi intensificare a relaţiilor externe, cu consultarea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
b) elaborează, în colaborare cu reprezentanţi ai consiliului judeţean, respectiv ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ai serviciilor publice deconcentrate, ai autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ai societăţii civile, planul de măsuri judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu documentele programatice referitoare la integrarea europeană;
c) acţionează, cu sprijinul serviciilor publice deconcentrate şi al structurilor de integrare europeană, pentru cunoaşterea documentelor privind integrarea europeană adoptate la nivel central;
d) acţionează pentru atragerea societăţii civile la activităţile care au legătură cu procesul de integrare europeană şi participă la programele societăţii civile în domeniul integrării europene;
e) desfăşoară activităţi menite să conducă la cunoaşterea de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către cetăţeni a programelor cu finanţare externă iniţiate şi susţinute de Uniunea Europeană şi de alte organisme internaţionale;
f) întocmesc, gestionează prin evidenţă centralizată şi monitorizează activitatea de relaţii şi de colaborări internaţionale a instituţiei prefectului;
g) elaborează evidenţa centralizată a rapoartelor de activitate întocmite obligatoriu pentru orice activitate de relaţii internaţionale;
4. cu privire la buna organizare şi desfăşurare a activităţii pentru situaţii de urgenţă, precum şi la pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar:
a) urmăresc îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă;
b) prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare, în situaţii de criză, a fondurilor special alocate de la bugetul de stat;
c) propun prefectului, în situaţiile prevăzute de lege, convocarea consiliilor locale, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;
d) întocmesc rapoarte şi informări privind evoluţia şi desfăşurarea evenimentelor în caz de dezastru, precum şi măsurile întreprinse de autorităţile administraţiei publice locale în acest domeniu, pe care le înaintează prefectului;
e) asigură informarea prefectului cu privire la iminenţa producerii unor fenomene naturale periculoase;
f) asigură informarea prefectului, în perioada producerii fenomenelor naturale periculoase, cu privire la evaluarea preliminară a efectelor şi a pagubelor produse;
g) prezintă prefectului propuneri pentru acordarea unor ajutoare umanitare în scopul protecţiei populaţiei afectate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, incendii sau alte fenomene periculoase;
h) verifică modul de distribuire a ajutoarelor umanitare şi a sumelor alocate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului;
5. cu privire la activitatea de eliberare şi de evidenţă a paşapoartelor simple:
a) soluţionează cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple, în conformitate cu prevederile legii;
b) colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pentru asigurarea eliberării paşapoartelor simple, în sistem de ghişeu unic;
c) administrează şi gestionează registrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, de evidenţă a paşapoartelor simple şi valorifică datele cuprinse în acesta;
d) asigură furnizarea permanent, în cadrul Sistemului naţional informatic de evidenţă a persoanelor, a informaţiilor necesare actualizării Registrului naţional de evidenţă a paşapoartelor simple;
e) asigură înscrierea de menţiuni în paşapoartele simple, în condiţiile legii;
f) organizează la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, gestionarea şi controlul eliberării paşapoartelor simple;
g) asigură soluţionarea contestaţiilor depuse la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple;
6. cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculare:
a) constituie şi actualizează registrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, de evidenţă a permiselor de conducere şi a autovehiculelor înmatriculate şi valorifică datele cuprinse în acesta;
b) organizează examenele pentru obţinerea permiselor de conducere a autovehiculelor, în condiţiile legii;
c) soluţionează cererile pentru eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, în condiţiile legii;
d) colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pentru asigurarea eliberării certificatelor de înmatriculare şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, în sistem de ghişeu unic;
e) asigură eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere;
f) monitorizează şi controlează modul de respectare a prevederilor legale referitoare la asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal, în domeniul de competenţă;
g) asigură soluţionarea contestaţiilor depuse la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
(2) Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului mai îndeplinesc şi următoarele atribuţii:
a) întocmirea documentaţiei necesare emiterii ordinelor prefectului;
b) elaborarea proiectului ordinului prefectului de stabilire a numărului consilierilor locali şi judeţeni, precum şi ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe baza datelor statistice oficiale, şi întocmirea graficului de convocare a consiliilor locale şi a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în şedinţa de constituire;
c) elaborarea proiectului ordinului prefectului privind numirea şefului oficiului prefectural;
d) elaborarea, cu consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a proiectelor ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate;
e) asigurarea primirii, înregistrării şi soluţionării petiţiilor adresate prefectului, precum şi a comunicării către petent a răspunsului, în termenul legal;
f) îndrumarea cetăţenilor care se adresează instituţiei prefectului în problemele generale sau specifice relaţiei cu publicul;
g) organizarea activităţii de primire a cetăţenilor în audienţă la prefect şi subprefecţi;
h) asigurarea de asistenţă de specialitate experţilor locali pentru romi, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale, pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în Planul general de măsuri pentru aplicarea Strategiei de îmbunătăţire a situaţiei romilor;
i) urmărirea şi aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi programele pentru susţinerea reformei în administraţia publică;
j) realizarea lucrărilor de secretariat pentru colegiul prefectural şi prezentarea propunerilor cu privire la programul de activitate al acestuia subprefectului cu atribuţii în domeniu;
k) conlucrarea cu unităţile teritoriale din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale şi a Serviciului Roman de Informaţii la elaborarea măsurilor care se impun pentru asigurarea respectării drepturilor individuale, apărarea proprietăţii publice şi a proprietăţii private, siguranţa cetăţenilor şi prevenirea infracţiunilor;
l) asigurarea organizării şi desfăşurării şedinţelor comisiilor sau comitetelor constituite în cadrul instituţiei prefectului potrivit legii;
m) realizarea lucrărilor de secretariat pentru comisia judeţeană consultativă şi comitetul operativ consultativ şi prezentarea propunerilor cu privire la programul de activitate al acestora prefectului;
n) conlucrarea cu compartimentele din aparatul propriu al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în vederea elaborării proiectelor hotărârilor Guvernului care au ca obiect soluţionarea unor probleme de interes local ori a iniţierii, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, a unor proiecte de acte normative;
o) exercitarea atribuţiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu.
Art. 7. -Prefectul poate stabili prin ordin şi alte atribuţii pentru structurile de specialitate ale instituţiei prefectului, în vederea îndeplinirii în cele mai bune condiţii a atribuţiilor care i-au fost conferite prin reglementările legale. |
| SECŢIUNEA a 2-a Cancelaria prefectului |
Art. 8. -Cancelaria prefectului are următoarele atribuţii principale:
a) asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării şedinţelor de lucru ale prefectului;
b) analizarea datelor oferite de sondaje, statistici, studii şi informarea prefectului şi a subprefecţilor cu privire la principalele probleme şi tendinţe ale mediului social şi economic din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti;
c) organizarea întâlnirilor prefectului cu reprezentanţii locali ai societăţii civile, ai sindicatelor, ai patronatelor şi ai partidelor politice;
d) elaborarea sintezelor mass-media pentru informarea rapidă şi corectă a prefectului şi a subprefecţilor;
e) organizarea, la solicitarea prefectului, a evenimentelor de natură să informeze opinia publică şi mass-media cu privire la acţiunile prefectului;
f) asigurarea realizării, întreţinerii şi actualizării site-ului oficial al instituţiei prefectului;
g) punerea la dispoziţia mijloacelor de informare în masă a informaţiilor destinate opiniei publice, în vederea cunoaşterii exacte a activităţii prefectului, prin informări şi conferinţe de presă organizate lunar sau ori de câte ori este nevoie;
h) realizarea documentării necesare în vederea elaborării raportului semestrial al prefectului referitor la stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia guvernamentală de îmbunătăţire a situaţiei romilor.
Art. 9. -Prefectul poate stabili prin ordin şi alte atribuţii pentru personalul din cadrul cancelariei prefectului. |
| SECŢIUNEA a 3-a Oficiul prefectural |
Art. 10. -(1) În cadrul instituţiei prefectului se pot organiza oficii prefecturale prin ordin al prefectului emis în condiţiile legii. (2) Oficiul prefectural are următoarele atribuţii principale:
a) realizarea documentării cu privire la situaţia şi evoluţia stării generale economice, sociale şi culturale a zonei deservite;
b) desfăşurarea unor acţiuni de îndrumare şi de verificare a măsurilor întreprinse de către primari în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unităţile administrativ-teritoriale;
c) formularea de propuneri privind sesizarea, după caz, a autorităţilor administraţiei publice locale emitente, în vederea reanalizării actului considerat nelegal, sau a instanţei de contencios administrativ;
d) desfăşurarea de activităţi menite să conducă la cunoaşterea de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către cetăţeni a programelor cu finanţare externă iniţiate şi susţinute de Uniunea Europeană şi de alte organisme internaţionale;
e) realizarea de acţiuni pentru atragerea societăţii civile la activităţile care au legătură cu procesul de integrare europeană şi participarea la programele societăţii civile în domeniul integrării europene;
f) informarea prefectului cu privire la situaţiile deosebite care apar în zona deservită;
g) formularea de propuneri privind convocarea consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în situaţiile prevăzute de lege, pe care le înaintează prefectului;
h) urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă;
i) asigurarea primirii şi înregistrării petiţiilor adresate prefectului; j) îndrumarea cetăţenilor care se adresează oficiului prefectural în problemele generale sau specifice relaţiei cu publicul.
(3) Prefectul poate stabili prin ordin şi alte sarcini pentru oficiul prefectural.
Art. 11. -Regulamentul de organizare şi funcţionare a oficiului prefectural, întocmit în conformitate cu regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. 2, se aprobă prin ordin al prefectului. |
| CAPITOLUL III Colegiul prefectural |
Art. 12. -(1) În fiecare judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, funcţionează un colegiu prefectural condus de către prefect.
(2) Colegiul prefectural are ca scop asigurarea coordonării activităţii serviciilor publice deconcentrate din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti, şi este organul consultativ al prefectului în realizarea atribuţiilor de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) În cadrul şedinţelor de lucru, membrii colegiului prefectural raportează şi analizează stadiul implementării programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune de la nivelul judeţului sau al localităţilor acestuia, respectiv de la nivelul municipiului Bucureşti, nevoile şi dificultăţile cu care se confruntă serviciile publice deconcentrate, propunând măsuri în vederea îmbunătăţirii activităţii.
Art. 13. -(1) Colegiul prefectural are următoarele atribuţii principale:
a) analizează activitatea serviciilor publice deconcentrate şi propune măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia;
b) stabileşte domeniile şi sectoarele în care este necesară sau se poate realiza cu eficienţă acţiunea coordonată a mai multor servicii publice deconcentrate;
c) stabileşte măsurile necesare implementării programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune adoptate la nivel naţional;
d) organizează acţiunile comune ale mai multor servicii publice deconcentrate în vederea soluţionării unor situaţii deosebite;
e) analizează măsurile necesare în vederea realizării unui sistem comun de management al informaţiei, al resurselor materiale, financiare ori umane.
(2) Colegiul prefectural îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, precum şi sarcini date de ministere sau de celelalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului ori de către prefect.
Art. 14. -Regulamentul de funcţionare a colegiului prefectural se elaborează în conformitate cu regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. 3 şi se aprobă prin ordin al prefectului. |
| CAPITOLUL IV Dispoziţii tranzitorii şi finale |
Art. 15. -Îndrumarea şi controlul ierarhic de specialitate asupra activităţii prefecţilor şi a instituţiilor prefectului se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Art. 16. -(1) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prefectul aprobă, prin ordin, regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului, în care sunt stabilite sarcinile fiecărui compartiment.
(2) Pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului se întocmeşte fişa fiecărui post din statul de funcţii.
Art. 17. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 18. -Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.844/2004 privind aparatul de specialitate al prefectului, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.079 din 19 noiembrie 2004. |
| ANEXA Nr. 2 |
| REGULAMENT-CADRU de organizare şi funcţionare a oficiului prefectural |
Art. 1. -(1) Oficiul prefectural se organizează în temeiul prevederilor art. 40 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, şi face parte integrantă din instituţia prefectului.
(2) Structura organizatorică a oficiului prefectural se aprobă prin ordin al prefectului de înfiinţare şi organizare a oficiului prefectural.
Art. 2. -Oficiul prefectural are ca scop realizarea în zona deservită a atribuţiilor ce revin instituţiei prefectului.
Art. 3. -Activitatea oficiului prefectural se organizează şi se desfăşoară conform programuluicadru de acţiuni propriu, aprobat de către prefect.
Art. 4. -(1) Şeful oficiului prefectural este numit prin ordin al prefectului şi are următoarele atribuţii principale:
a) conduce întreaga activitate a oficiului prefectural;
b) raportează prefectului cu privire la activitatea oficiului prefectural;
c) reprezintă oficiul prefectural în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale, cu reprezentanţii societăţii civile, cu alte persoane juridice şi cu cetăţenii din zona deservită;
d) întocmeşte proiectul de regulament de organizare şi funcţionare a oficiului prefectural;
e) supune spre aprobare prefectului programul-cadru de acţiuni al oficiului prefectural, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, şeful oficiului prefectural colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate, cu organizaţii neguvernamentale, cu partenerii sociali şi cu mass-media, putând furniza, la cererea acestora, date şi informaţii, în limitele sale de competenţă, potrivit prevederilor legale.
Art. 5. -Activitatea oficiului prefectural este îndrumată şi controlată de către subprefectul care asigură conducerea operativă a instituţiei prefectului. |
| ANEXA Nr. 3 |
| REGULAMENTUL-CADRU de funcţionare a colegiului prefectural |
Art. 1. -Colegiul prefectural funcţionează în temeiul prevederilor art. 251 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. -(1) Colegiul prefectural se întruneşte la prefectură şi este prezidat de către prefect. (2) În lipsa prefectului, şedinţele colegiului prefectural sunt prezidate de către subprefectul care realizează conducerea serviciilor publice deconcentrate.
Art. 3. -Colegiul prefectural îşi desfăşoară ativitatea în plen, în prezenţa majorităţii membrilor acestuia.
Art. 4. -(1) Membrii colegiului prefectural, precum şi celelalte persoane a căror prezenţă la şedinţele colegiului este considerată necesară sunt convocate de către prefect, individual şi în scris.
(2) Ordinul de convocare trebuie să cuprindă data, ora, locul unde se desfăşoară şedinţa, ordinea de zi şi lista participanţilor.
(3) În mod excepţional, la propunerea unor membri ai colegiului prefectural, se pot introduce pe ordinea de zi probleme apărute ulterior convocării, cu acordul membrilor colegiului prefectural.
Art. 5. -(1) Membrii colegiului prefectural sunt obligaţi să participe personal la şedinţe, cu excepţia cazurilor temeinic motivate.
(2) Membrul colegiului prefectural aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) trebuie să comunice numele înlocuitorului său de drept.
Art. 6. -(1) Secretariatul colegiului prefectural este asigurat de instituţia prefectului şi are ca atribuţii redactarea ordinii de zi, luarea măsurilor pentru aducerea la cunoştinţă a convocării şedinţelor, primirea rapoartelor, a informărilor, a sintezelor şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării şedinţelor, solicitate de la membrii colegiului prefectural, întocmirea proceselorverbale şi a sintezelor şedinţelor, arhivarea şi multiplicarea materialelor, precum şi asigurarea legăturii cu membrii colegiului prefectural.
(2) Procesul-verbal de şedinţă se semnează de către prefect sau de către subprefectul care a condus şedinţa colegiului prefectural şi cuprinde dezbaterile care au avut loc.
Art. 7. -(1) În exercitarea atribuţiilor care îi revin colegiul prefectural adoptă hotărâri.
(2) Hotărârile se adoptă prin vot deschis şi cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.
(3) În caz de paritate de voturi, votul prefectului decide.
Art. 8. -(1) Hotărârile colegiului prefectural se aduc la cunoştinţă instituţiilor interesate de către secretariatul colegiului prefectural.
(2) Hotărârile de interes public general se aduc la cunoştinţă prin oricare mijloace de publicitate.
|
| |
| Hotărâre nr. 460/2006 din 05/04/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 363 din 26/04/2006 Actul a intrat in vigoare la data de 26 aprilie 2006 |
| În temeiul art. 108 din Constituţia Romaniei, republicată, al art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (4), art. 8 alin. (2) şi ale art. 251 alin. (4) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul Romaniei adoptă prezenta hotărâre. |
| CAPITOLUL I Dispoziţii generale |
Art. 1. - (1) În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.
(2) Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele atribuţii de conducere şi control, precum:
a) verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate serviciilor publice deconcentrate;
b) verificarea modului de realizare a obiectivelor cuprinse în strategiile sectoriale;
c) analizarea modului de realizare a acţiunilor cu caracter interministerial care au ca scop creşterea calităţii serviciilor publice;
d) organizarea unor achiziţii publice prin programe comune mai multor servicii publice deconcentrate din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti;
e) reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, în cazul în care serviciile publice deconcentrate din subordine nu pot fi mandatate;
f) alte atribuţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
(3) La solicitarea Secretariatului General al Guvernului sau a Cancelariei Primului-Ministru, după caz, prefectul asigură, prin consilierii juridici ai instituţiei prefectului, reprezentarea Guvernului sau a primului-ministru în faţa instanţelor judecătoreşti.
Art. 2. - (1) Subprefecţii îndeplinesc, în numele prefectului, atribuţii în domeniul conducerii serviciilor publice deconcentrate, al conducerii operative a instituţiei prefectului, precum şi alte atribuţii prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Administraţiei şi Internelor sau de către prefect.
(2) Subprefecţii au următoarele atribuţii principale:
1. cu privire la exercitarea, în numele prefectului, a conducerii serviciilor publice:
a) analizarea activităţii desfăşurate de serviciile publice deconcentrate, de serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestora, pe care le înaintează prefectului;
b) examinarea, împreună cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate şi cu autorităţile administraţiei publice locale, a stadiului de execuţie a unor lucrări şi acţiuni care se derulează în comun;
c) consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit legii;
d) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate către conducătorul instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat, prin grija personalului din cadrul instituţiei prefectului;
e) asigurarea examinării proiectelor bugetelor, precum şi a situaţiilor financiare privind execuţia bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate, conform procedurii stabilite, după caz, prin ordin al ministrului ori al conducătorului organului administraţiei publice centrale organizat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea emiterii avizului prefectului;
f) întocmirea proiectului regulamentului de funcţionare a colegiului prefectural, cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru;
g) dispunerea măsurilor în vederea organizării şedinţelor colegiului prefectural, stabilirea, după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a ordinii de zi şi a listei invitaţiilor, pe care le înaintează prefectului;
h) urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural, prin grija secretariatului colegiului prefectural, şi formularea de propuneri în cazul nerespectării acestora, pe care le înaintează prefectului;
i) gestionarea şi urmărirea măsurilor dispuse de către prefect în calitate de preşedinte al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, precum şi a hotărârilor luate în cadrul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;
2. cu privire la conducerea operativă a instituţiei prefectului:
a) asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului, cu excepţia cancelariei prefectului;
b) elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului;
c) asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înfiinţarea şi organizarea oficiilor prefecturale şi transmiterea acestuia către Ministerul Administraţiei şi Internelor;
d) asigurarea transmiterii către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;
e) primirea, distribuirea corespondenţei şi urmărirea rezolvării acesteia în termenul legal;
f) elaborarea de studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului;
g) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi publicarea în monitorul oficial al judeţului ori al municipiului Bucureşti, după caz;
h) îndrumarea metodologică a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu excepţia secretarului general al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
i) gestionarea şi urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;
j) stabilirea şi urmărirea modului de realizare a fluxului de informare-documentare în domeniile de activitate specifice instituţiei prefectului;
k) înaintarea către prefect de propuneri cu privire la organizarea şi desfăşurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea şi soluţionarea petiţiilor, precum şi la arhivarea documentelor;
l) acordarea de consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderare, iniţiate de acestea;
m) verificarea documentaţiei şi aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul Romaniei, care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romania a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare;
n) aprobarea eliberării de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituţiei prefectului, cu excepţia celor care conţin informaţii clasificate ca secrete de stat sau de serviciu;
o) asigurarea secretariatului comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei judeţene;
p) exercitarea atribuţiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu şi convocarea în şedinţe lunare a comisiilor care au ca obiect punerea în aplicare a acestor legi.
(3) Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul care are sarcina de a le pune în aplicare.
Art. 3. - (1) Atribuţiile prevăzute la art. 2 care revin fiecărui subprefect se stabilesc prin ordin al prefectului.
(2) În lipsa prefectului, atribuţiile acestuia se asigură de către subprefectul desemnat prin ordin al prefectului.
|
| CAPITOLUL II Instituţia prefectului |
Art. 4. - (1) Structura-cadru de organizare a instituţiei prefectului este prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Structurile de specialitate prevăzute în anexa nr. 1 se pot organiza, în condiţiile legii, prin ordin al prefectului, la nivel de direcţii, servicii şi birouri, după caz, în funcţie de specificul fiecărei activităţi.
Art. 5. - (1) Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.
(2) Numirea, respectiv încadrarea, precum şi modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei prefectului se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii.
(3) Numirea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale subprefecţilor se efectuează în condiţiile legii.
(4) Numărul maxim de posturi şi structura posturilor aferente instituţiei prefectului se stabilesc anual prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura posturilor aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor.
|
| SECŢIUNEA 1 Atribuţiile structurilor de specialitate ale instituţiei prefectului |
Art. 6. - (1) Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului îndeplinesc următoarele atribuţii principale: 1. cu privire la aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor şi a celorlalte acte normative:
a) elaborează studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, precum şi propuneri privind îmbunătăţirea stării de legalitate, pe care le înaintează prefectului;
b) participă alături de reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate la acţiuni de verificare, potrivit competenţelor, a modului de aplicare şi respectare a actelor normative la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul unor comisii mixte constituite prin ordin al prefectului;
c) prezintă prefectului propuneri privind priorităţile de dezvoltare a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, în concordanţă cu prevederile planului de dezvoltare regională şi cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
d) întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;
e) elaborează şi prezintă prefectului informări periodice cu privire la situaţia şi evoluţia stării generale economice, sociale, culturale, precum şi cu privire la stadiul realizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti;
f) realizează documentarea necesară şi elaborează pe baza acesteia raportul anual privind starea economico-socială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, care se înaintează, potrivit legii, Guvernului, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor;
g) monitorizează modul de aplicare în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a programelor şi strategiilor guvernamentale sau ministeriale cu privire la restructurarea sectorială şi la alte activităţi;
2. cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi contenciosul administrativ:
a) ţin evidenţa actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi transmise prefectului în vederea verificării legalităţii, asigură păstrarea acestora, precum şi evidenţa acţiunilor şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;
b) examinează sub aspectul legalităţii, în termenele prevăzute de lege, actele administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale;
c) verifică legalitatea contractelor încheiate de autorităţile administraţiei publice locale, asimilate potrivit legii actelor administrative, ca urmare a sesizării prefectului de către persoanele care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim;
d) propun prefectului sesizarea, după caz, a autorităţilor emitente, în vederea reanalizării actului considerat nelegal, sau a instanţei de contencios administrativ, cu motivarea corespunzătoare;
e) întocmesc documentaţia, formulează acţiunea pentru sesizarea instanţelor judecătoreşti şi susţin în faţa acestora acţiunea formulată, precum şi căile de atac, atunci când este cazul;
f) elaborează rapoarte şi prezintă informări prefectului cu privire la actele verificate;
g) avizează ordinele prefectului din punctul de vedere al legalităţii;
h) întocmesc documentaţia şi reprezintă prefectul şi instituţia prefectului în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad, precum şi a altor autorităţi sau instituţii publice;
i) acţionează în vederea îndeplinirii, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce revin prefectului în domeniul organizării şi desfăşurării alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale, precum şi a referendumului naţional ori local;
j) efectuează, în condiţiile legii, verificările şi întocmesc documentaţia necesară cu privire la dizolvarea de drept a unor consilii locale sau judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la suspendarea de drept a unor mandate de consilier sau de primar ori la încetarea de drept a unor mandate de primar, respectiv la încetarea înainte de termen a mandatului preşedintelui consiliului judeţean sau al preşedintelui Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;
k) efectuează, în condiţiile legii, verificări cu privire la măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, respectiv de preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială, inclusiv la sediul autorităţilor administraţiei publice locale, şi propun prefectului, dacă este cazul, sesizarea organelor competente;
l) desfăşoară acţiuni de îndrumare privind modul de exercitare de către primari a atribuţiilor delegate şi executate de către aceştia în numele statului;
3. cu privire la realizarea politicilor naţionale, a celor de integrare europeană şi a planului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificare a relaţiilor externe:
a) întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a politicilor naţionale, a politicilor de integrare europeană şi intensificare a relaţiilor externe, cu consultarea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
b) elaborează, în colaborare cu reprezentanţi ai consiliului judeţean, respectiv ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ai serviciilor publice deconcentrate, ai autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ai societăţii civile, planul de măsuri judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu documentele programatice referitoare la integrarea europeană;
c) acţionează, cu sprijinul serviciilor publice deconcentrate şi al structurilor de integrare europeană, pentru cunoaşterea documentelor privind integrarea europeană adoptate la nivel central;
d) acţionează pentru atragerea societăţii civile la activităţile care au legătură cu procesul de integrare europeană şi participă la programele societăţii civile în domeniul integrării europene;
e) desfăşoară activităţi menite să conducă la cunoaşterea de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către cetăţeni a programelor cu finanţare externă iniţiate şi susţinute de Uniunea Europeană şi de alte organisme internaţionale;
f) întocmesc, gestionează prin evidenţă centralizată şi monitorizează activitatea de relaţii şi de colaborări internaţionale a instituţiei prefectului;
g) elaborează evidenţa centralizată a rapoartelor de activitate întocmite obligatoriu pentru orice activitate de relaţii internaţionale;
4. cu privire la buna organizare şi desfăşurare a activităţii pentru situaţii de urgenţă, precum şi la pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar:
a) urmăresc îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă;
b) prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare, în situaţii de criză, a fondurilor special alocate de la bugetul de stat;
c) propun prefectului, în situaţiile prevăzute de lege, convocarea consiliilor locale, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;
d) întocmesc rapoarte şi informări privind evoluţia şi desfăşurarea evenimentelor în caz de dezastru, precum şi măsurile întreprinse de autorităţile administraţiei publice locale în acest domeniu, pe care le înaintează prefectului;
e) asigură informarea prefectului cu privire la iminenţa producerii unor fenomene naturale periculoase;
f) asigură informarea prefectului, în perioada producerii fenomenelor naturale periculoase, cu privire la evaluarea preliminară a efectelor şi a pagubelor produse;
g) prezintă prefectului propuneri pentru acordarea unor ajutoare umanitare în scopul protecţiei populaţiei afectate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, incendii sau alte fenomene periculoase;
h) verifică modul de distribuire a ajutoarelor umanitare şi a sumelor alocate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului;
5. cu privire la activitatea de eliberare şi de evidenţă a paşapoartelor simple:
a) soluţionează cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple, în conformitate cu prevederile legii;
b) colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pentru asigurarea eliberării paşapoartelor simple, în sistem de ghişeu unic;
c) administrează şi gestionează registrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, de evidenţă a paşapoartelor simple şi valorifică datele cuprinse în acesta;
d) asigură furnizarea permanent, în cadrul Sistemului naţional informatic de evidenţă a persoanelor, a informaţiilor necesare actualizării Registrului naţional de evidenţă a paşapoartelor simple;
e) asigură înscrierea de menţiuni în paşapoartele simple, în condiţiile legii;
f) organizează la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, gestionarea şi controlul eliberării paşapoartelor simple;
g) asigură soluţionarea contestaţiilor depuse la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple;
6. cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculare:
a) constituie şi actualizează registrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, de evidenţă a permiselor de conducere şi a autovehiculelor înmatriculate şi valorifică datele cuprinse în acesta;
b) organizează examenele pentru obţinerea permiselor de conducere a autovehiculelor, în condiţiile legii;
c) soluţionează cererile pentru eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, în condiţiile legii;
d) colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pentru asigurarea eliberării certificatelor de înmatriculare şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, în sistem de ghişeu unic;
e) asigură eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere;
f) monitorizează şi controlează modul de respectare a prevederilor legale referitoare la asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal, în domeniul de competenţă;
g) asigură soluţionarea contestaţiilor depuse la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
(2) Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului mai îndeplinesc şi următoarele atribuţii:
a) întocmirea documentaţiei necesare emiterii ordinelor prefectului;
b) elaborarea proiectului ordinului prefectului de stabilire a numărului consilierilor locali şi judeţeni, precum şi ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe baza datelor statistice oficiale, şi întocmirea graficului de convocare a consiliilor locale şi a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în şedinţa de constituire;
c) elaborarea proiectului ordinului prefectului privind numirea şefului oficiului prefectural;
d) elaborarea, cu consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a proiectelor ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate;
e) asigurarea primirii, înregistrării şi soluţionării petiţiilor adresate prefectului, precum şi a comunicării către petent a răspunsului, în termenul legal;
f) îndrumarea cetăţenilor care se adresează instituţiei prefectului în problemele generale sau specifice relaţiei cu publicul;
g) organizarea activităţii de primire a cetăţenilor în audienţă la prefect şi subprefecţi;
h) asigurarea de asistenţă de specialitate experţilor locali pentru romi, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale, pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în Planul general de măsuri pentru aplicarea Strategiei de îmbunătăţire a situaţiei romilor;
i) urmărirea şi aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi programele pentru susţinerea reformei în administraţia publică;
j) realizarea lucrărilor de secretariat pentru colegiul prefectural şi prezentarea propunerilor cu privire la programul de activitate al acestuia subprefectului cu atribuţii în domeniu;
k) conlucrarea cu unităţile teritoriale din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale şi a Serviciului Roman de Informaţii la elaborarea măsurilor care se impun pentru asigurarea respectării drepturilor individuale, apărarea proprietăţii publice şi a proprietăţii private, siguranţa cetăţenilor şi prevenirea infracţiunilor;
l) asigurarea organizării şi desfăşurării şedinţelor comisiilor sau comitetelor constituite în cadrul instituţiei prefectului potrivit legii;
m) realizarea lucrărilor de secretariat pentru comisia judeţeană consultativă şi comitetul operativ consultativ şi prezentarea propunerilor cu privire la programul de activitate al acestora prefectului;
n) conlucrarea cu compartimentele din aparatul propriu al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în vederea elaborării proiectelor hotărârilor Guvernului care au ca obiect soluţionarea unor probleme de interes local ori a iniţierii, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, a unor proiecte de acte normative;
o) exercitarea atribuţiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu.
Art. 7. - Prefectul poate stabili prin ordin şi alte atribuţii pentru structurile de specialitate ale instituţiei prefectului, în vederea îndeplinirii în cele mai bune condiţii a atribuţiilor care i-au fost conferite prin reglementările legale. |
| SECŢIUNEA a 2-a Cancelaria prefectului |
Art. 8. - Cancelaria prefectului are următoarele atribuţii principale:
a) asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării şedinţelor de lucru ale prefectului;
b) analizarea datelor oferite de sondaje, statistici, studii şi informarea prefectului şi a subprefecţilor cu privire la principalele probleme şi tendinţe ale mediului social şi economic din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti;
c) organizarea întâlnirilor prefectului cu reprezentanţii locali ai societăţii civile, ai sindicatelor, ai patronatelor şi ai partidelor politice;
d) elaborarea sintezelor mass-media pentru informarea rapidă şi corectă a prefectului şi a subprefecţilor;
e) organizarea, la solicitarea prefectului, a evenimentelor de natură să informeze opinia publică şi mass-media cu privire la acţiunile prefectului;
f) asigurarea realizării, întreţinerii şi actualizării site-ului oficial al instituţiei prefectului;
g) punerea la dispoziţia mijloacelor de informare în masă a informaţiilor destinate opiniei publice, în vederea cunoaşterii exacte a activităţii prefectului, prin informări şi conferinţe de presă organizate lunar sau ori de câte ori este nevoie;
h) realizarea documentării necesare în vederea elaborării raportului semestrial al prefectului referitor la stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia guvernamentală de îmbunătăţire a situaţiei romilor.
Art. 9. - Prefectul poate stabili prin ordin şi alte atribuţii pentru personalul din cadrul cancelariei prefectului. |
| SECŢIUNEA a 3-a Oficiul prefectural |
Art. 10. - (1) În cadrul instituţiei prefectului se pot organiza oficii prefecturale prin ordin al prefectului emis în condiţiile legii.
(2) Oficiul prefectural are următoarele atribuţii principale:
a) realizarea documentării cu privire la situaţia şi evoluţia stării generale economice, sociale şi culturale a zonei deservite;
b) desfăşurarea unor acţiuni de îndrumare şi de verificare a măsurilor întreprinse de către primari în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unităţile administrativ-teritoriale;
c) formularea de propuneri privind sesizarea, după caz, a autorităţilor administraţiei publice locale emitente, în vederea reanalizării actului considerat nelegal, sau a instanţei de contencios administrativ;
d) desfăşurarea de activităţi menite să conducă la cunoaşterea de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către cetăţeni a programelor cu finanţare externă iniţiate şi susţinute de Uniunea Europeană şi de alte organisme internaţionale;
e) realizarea de acţiuni pentru atragerea societăţii civile la activităţile care au legătură cu procesul de integrare europeană şi participarea la programele societăţii civile în domeniul integrării europene;
f) informarea prefectului cu privire la situaţiile deosebite care apar în zona deservită;
g) formularea de propuneri privind convocarea consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în situaţiile prevăzute de lege, pe care le înaintează prefectului;
h) urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă;
i) asigurarea primirii şi înregistrării petiţiilor adresate prefectului;
j) îndrumarea cetăţenilor care se adresează oficiului prefectural în problemele generale sau specifice relaţiei cu publicul.
(3) Prefectul poate stabili prin ordin şi alte sarcini pentru oficiul prefectural.
Art. 11. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a oficiului prefectural, întocmit în conformitate cu regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. 2, se aprobă prin ordin al prefectului. |
| CAPITOLUL III Colegiul prefectural |
Art. 12. - (1) În fiecare judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, funcţionează un colegiu prefectural condus de către prefect.
(2) Colegiul prefectural are ca scop asigurarea coordonării activităţii serviciilor publice deconcentrate din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti, şi este organul consultativ al prefectului în realizarea atribuţiilor de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) În cadrul şedinţelor de lucru, membrii colegiului prefectural raportează şi analizează stadiul implementării programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune de la nivelul judeţului sau al localităţilor acestuia, respectiv de la nivelul municipiului Bucureşti, nevoile şi dificultăţile cu care se confruntă serviciile publice deconcentrate, propunând măsuri în vederea îmbunătăţirii activităţii.
Art. 13. - (1) Colegiul prefectural are următoarele atribuţii principale:
a) analizează activitatea serviciilor publice deconcentrate şi propune măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia;
b) stabileşte domeniile şi sectoarele în care este necesară sau se poate realiza cu eficienţă acţiunea coordonată a mai multor servicii publice deconcentrate;
c) stabileşte măsurile necesare implementării programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune adoptate la nivel naţional;
d) organizează acţiunile comune ale mai multor servicii publice deconcentrate în vederea soluţionării unor situaţii deosebite;
e) analizează măsurile necesare în vederea realizării unui sistem comun de management al informaţiei, al resurselor materiale, financiare ori umane.
(2) Colegiul prefectural îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, precum şi sarcini date de ministere sau de celelalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului ori de către prefect.
Art. 14. - Regulamentul de funcţionare a colegiului prefectural se elaborează în conformitate cu regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. 3 şi se aprobă prin ordin al prefectului. |
| CAPITOLUL IV Dispoziţii tranzitorii şi finale |
Art. 15. - Îndrumarea şi controlul ierarhic de specialitate asupra activităţii prefecţilor şi a instituţiilor prefectului se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Art. 16. - (1) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prefectul aprobă, prin ordin, regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului, în care sunt stabilite sarcinile fiecărui compartiment.
(2) Pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului se întocmeşte fişa fiecărui post din statul de funcţii.
Art. 17. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 18. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.844/2004 privind aparatul de specialitate al prefectului, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.079 din 19 noiembrie 2004. |
| ANEXA Nr. 1*) STRUCTURA-CADRU de organizare a instituţiei prefectului (vezi Organigrama) |
| ANEXA Nr. 2 |
| REGULAMENT-CADRU de organizare şi funcţionare a oficiului prefectural |
Art. 1. - (1) Oficiul prefectural se organizează în temeiul prevederilor art. 40 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, şi face parte integrantă din instituţia prefectului.
(2) Structura organizatorică a oficiului prefectural se aprobă prin ordin al prefectului de înfiinţare şi organizare a oficiului prefectural.
Art. 2. - Oficiul prefectural are ca scop realizarea în zona deservită a atribuţiilor ce revin instituţiei prefectului.
Art. 3. - Activitatea oficiului prefectural se organizează şi se desfăşoară conform programuluicadru de acţiuni propriu, aprobat de către prefect.
Art. 4. - (1) Şeful oficiului prefectural este numit prin ordin al prefectului şi are următoarele atribuţii principale:
a) conduce întreaga activitate a oficiului prefectural;
b) raportează prefectului cu privire la activitatea oficiului prefectural;
c) reprezintă oficiul prefectural în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale, cu reprezentanţii societăţii civile, cu alte persoane juridice şi cu cetăţenii din zona deservită;
d) întocmeşte proiectul de regulament de organizare şi funcţionare a oficiului prefectural;
e) supune spre aprobare prefectului programul-cadru de acţiuni al oficiului prefectural, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, şeful oficiului prefectural colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate, cu organizaţii neguvernamentale, cu partenerii sociali şi cu mass-media, putând furniza, la cererea acestora, date şi informaţii, în limitele sale de competenţă, potrivit prevederilor legale.
Art. 5. - Activitatea oficiului prefectural este îndrumată şi controlată de către subprefectul care asigură conducerea operativă a instituţiei prefectului. |
| ANEXA Nr. 3 |
| REGULAMENTUL-CADRU de funcţionare a colegiului prefectural |
Art. 1. - Colegiul prefectural funcţionează în temeiul prevederilor art. 251 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. - (1) Colegiul prefectural se întruneşte la prefectură şi este prezidat de către prefect.
(2) În lipsa prefectului, şedinţele colegiului prefectural sunt prezidate de către subprefectul care realizează conducerea serviciilor publice deconcentrate.
Art. 3. - Colegiul prefectural îşi desfăşoară ativitatea în plen, în prezenţa majorităţii membrilor acestuia.
Art. 4. - (1) Membrii colegiului prefectural, precum şi celelalte persoane a căror prezenţă la şedinţele colegiului este considerată necesară sunt convocate de către prefect, individual şi în scris.
(2) Ordinul de convocare trebuie să cuprindă data, ora, locul unde se desfăşoară şedinţa, ordinea de zi şi lista participanţilor.
(3) În mod excepţional, la propunerea unor membri ai colegiului prefectural, se pot introduce pe ordinea de zi probleme apărute ulterior convocării, cu acordul membrilor colegiului prefectural.
Art. 5. - (1) Membrii colegiului prefectural sunt obligaţi să participe personal la şedinţe, cu excepţia cazurilor temeinic motivate.
(2) Membrul colegiului prefectural aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) trebuie să comunice numele înlocuitorului său de drept.
Art. 6. - (1) Secretariatul colegiului prefectural este asigurat de instituţia prefectului şi are ca atribuţii redactarea ordinii de zi, luarea măsurilor pentru aducerea la cunoştinţă a convocării şedinţelor, primirea rapoartelor, a informărilor, a sintezelor şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării şedinţelor, solicitate de la membrii colegiului prefectural, întocmirea proceselorverbale şi a sintezelor şedinţelor, arhivarea şi multiplicarea materialelor, precum şi asigurarea legăturii cu membrii colegiului prefectural.
(2) Procesul-verbal de şedinţă se semnează de către prefect sau de către subprefectul care a condus şedinţa colegiului prefectural şi cuprinde dezbaterile care au avut loc.
Art. 7. - (1) În exercitarea atribuţiilor care îi revin colegiul prefectural adoptă hotărâri.
(2) Hotărârile se adoptă prin vot deschis şi cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.
(3) În caz de paritate de voturi, votul prefectului decide.
Art. 8. - (1) Hotărârile colegiului prefectural se aduc la cunoştinţă instituţiilor interesate de către secretariatul colegiului prefectural.
(2) Hotărârile de interes public general se aduc la cunoştinţă prin oricare mijloace de publicitate.
|
| Lege nr. 340/2004 din 12/07/2004 privind instituţia prefectului Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 658 din 21/07/2004 Actul a intrat in vigoare la data de 24 iulie 2004 |
| Parlamentul Romaniei adoptă prezenta lege. |
| CAPITOLUL I Dispoziţii generale |
Art. 1. - (1) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.
(2) Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Completat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005 Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 2. - (1) Sediul instituţiei prefectului, denumit prefectură, este în municipiul reşedinţă de judeţ, într-un imobil proprietate publică a statului, a judeţului sau a municipiului, după caz.
(2) Pentru municipiul Bucureşti, respectiv judeţul Ilfov, sediul instituţiei prefectului este în municipiul Bucureşti.
Art. 3. - Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 4. - Activitatea prefectului se întemeiază pe principiile:
a) legalităţii;
b) imparţialităţii;
c) obiectivităţii;
d) transparenţei;
e) eficienţei;
f) responsabilităţii;
g) orientării către cetăţean. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 5. - (1) Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect.
(2) Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului se realizează de către prefect sau de către o persoană anume desemnată prin ordin al acestuia.
Art. 6. - (1) Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(2) Instituţia prefectului are buget propriu, care se elaborează şi se execută în condiţiile legii.
(3) Prefectul răspunde de execuţia bugetului prefecturii.
(4) Cheltuielile totale aferente bugetului instituţiei prefectului reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite.
(5) Prefectul are obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.
(6) Instituţia prefectului poate beneficia de programe cu finanţare internaţională pentru susţinerea reformei în administraţia publică. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 7. - (1) Prefectul este ordonator de credite.
(2) Proiectele bugetelor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale stabilite potrivit alin. (1) sunt propuse de către prefect. Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 8. - (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor ce îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de un subprefect. În municipiul Bucureşti prefectul este ajutat de doi subprefecţi.
(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a subprefecţilor se fac în condiţiile legii, prin decizie a primuluiministru, la propunerea prefectului şi cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 9. - (1) Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici.
(2) Poate ocupa funcţia de prefect, respectiv de subprefect, persoana care:
a) are vârsta de cel puţin 30 de ani pentru prefect, respectiv 27 de ani pentru subprefect;
b) îndeplineşte condiţiile specifice prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
c) are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, şi o vechime în specialitatea absolvită de 5 ani pentru prefect, respectiv 3 ani pentru subprefect;
d) a absolvit programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică, organizate, după caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii specializate, din ţară sau din străinătate, ori a dobândit titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe juridice sau administrative ori a exercitat cel puţin un mandat complet de parlamentar. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 10. - (1) La numirea în funcţie, prefectul şi subprefectul depun în faţa Guvernului, respectiv a primului-ministru, următorul jurămant în limba romană: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului/municipiului... Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
(2) Jurămantul poate fi depus şi fără formula religioasă.
(3) Refuzul depunerii jurămantului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţie. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 11. - (1) Încetarea de drept a exercitării funcţiei de prefect, respectiv de subprefect, intervine în caz de:
a) demisie;
b) nerespectare a prevederilor art. 17 şi ale art. 22 alin. (1) şi (3);
c) imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 3 luni consecutiv;
d) condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, la o pedeapsă privativă de libertate;
e) pierderea drepturilor electorale;
f) punere sub interdicţie judecătorească, în condiţiile legii;
g) destituire;
h) obţinerea calificativului nesatisfăcător;
i) deces.
(2) Constatarea încetării de drept a exercitării funcţiei de prefect sau de subprefect, ca urmare a existenţei unei situaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), se face de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, care va propune Guvernului, respectiv primului-ministru, numirea altor persoane în funcţiile vacante. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 12. - Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. |
| CAPITOLUL II Corpul prefecţilor şi Corpul subprefectilor |
Art. 13. - (1) Prefecţii în funcţie constituie Corpul prefecţilor, iar subprefecţii în funcţie constituie Corpul subprefecţilor.
(2) Intrarea în Corpul prefecţilor, respectiv în Corpul subprefecţilor, se face la numirea în funcţia de prefect sau de subprefect, în urma concursului organizat în condiţiile legii.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), numirea în funcţia de prefect, respectiv de subprefect, din rândul membrilor Corpului de rezervă al prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, se face fără concurs. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 14. - (1) La încetarea exercitării funcţiilor deţinute, prefecţii şi subprefecţii fac parte din Corpul de rezervă al prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a), b) şi d)-i).
(2) Din Corpul de rezervă al prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, pot face parte şi persoanele care au deţinut aceste funcţii până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (2) şi nu depăşesc vârsta de 65 de ani.
(3) Evidenţa membrilor Corpului prefecţilor, ai Corpului subprefecţilor, precum şi ai celor care fac parte din Corpul de rezervă al prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, este ţinută de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 15. - (1) Membrii Corpului prefecţilor, respectiv ai Corpului subprefecţilor, sunt supuşi mobilităţii în funcţie, prezentând disponibilitate la numirile considerate oportune de către Guvern. (2) Refuzul neîntemeiat al funcţiilor prevăzute la alin. (1) atrage excluderea din categoria înalţilor funcţionari publici. (3) Constatarea intervenirii situaţiei prevăzute la alin.
(2) se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la apariţia ei, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, care va propune Guvernului, respectiv primuluiministru, numirea altor persoane. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 16. - În scopul perfecţionării pregătirii profesionale, membrii Corpului prefecţilor, ai Corpului subprefecţilor, precum şi cei care fac parte din Corpul de rezervă al prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, sunt obligaţi să efectueze cel puţin o dată la 3 ani, conform programării aprobate de ministrul administraţiei şi internelor, stagii de perfecţionare profesională la Institutul Naţional de Administraţie ori la instituţii de învăţămant superior din ţară sau din străinătate. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 17. - Membrii Corpului prefecţilor, respectiv ai Corpului subprefecţilor, sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi societate, precum şi de la participarea la acţiuni politice. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 18. - Calitatea de membru al Corpului de rezervă al prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, încetează de drept în următoarele cazuri:
a) la cerere;
b) nerespectarea prevederilor art. 17 şi ale art. 22 alin. (1) şi(3);
c) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, la o pedeapsă privativă de libertate;
d) pierderea drepturilor electorale, în condiţiile legii;
e) împlinirea vârstei de 65 de ani;
f) deces. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
|
| CAPITOLUL III Drepturile şi îndatoririle membrilor Corpului prefecţilor şi ai Corpului subprefecţilor |
Art. 19. - (1) Membrii Corpului prefecţilor, respectiv ai Corpului subprefecţilor, care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de locuinţă de serviciu.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) cheltuielile privind chiria locuinţei de serviciu, precum şi cele pentru transportul membrilor Corpului prefecţilor, respectiv ai Corpului subprefecţilor şi familiilor acestora, la mutarea în localitatea în care îşi are sediul instituţia prefectului, sunt suportate din bugetul instituţiei prefectului.
(3) Contractul de închiriere a locuinţei de serviciu se încheie pe perioada exercitării funcţiei de prefect, respectiv de subprefect. La data încetării exercitării funcţiei de prefect, respectiv de subprefect, contractul de închiriere încetează de drept. Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 20. - Salarizarea membrilor Corpului prefecţilor, respectiv ai Corpului subprefecţilor, se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005 Completat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 21. - Ca reprezentant al Guvernului, prefectului în funcţie i se acordă onoruri militare, în condiţiile stabilite prin regulamentele specifice, cu ocazia ceremoniilor militare organizate la nivelul judeţului.
Art. 22. - (1) Membrilor Corpului prefecţilor, respectiv ai Corpului subprefecţilor, le sunt aplicabile prevederile referitoare la incompatibilităţi şi conflictul de interese, prevăzute pentru funcţionarii publici.
(2) La data intrării în Corpul prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, contractul de muncă al acestora la instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale şi societăţi comerciale se suspendă de drept.
(3) Prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sancţiunea eliberării lor din funcţie. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 23. - Prefectul şi subprefectul răspund, după caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii. |
| CAPITOLUL IV Atribuţiile prefectului |
Art. 24. - (1) În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;
b) acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;
c) conduce, prin compartimentele proprii de specialitate, activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
d) acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unui contact continuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale;
e) stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, priorităţile de dezvoltare teritorială;
f) verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, cu excepţia actelor de gestiune;
g) asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, precum şi a celor de protecţie civilă;
h) dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie;
i) utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;
j) dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;
k) asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificarea relaţiilor externe;
l) dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană; m) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune.
(2) Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative, precum şi însărcinările stabilite de Guvern. Completat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005 Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 25. - Numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale se fac numai la propunerea prefectului, în condiţiile legii. Completat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005 Atacat prin Decizie nr. 208/2006 in data de 14 aprilie 2006
Art. 26. - (1) În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale, cu excepţia actelor de gestiune. Actul atacat este suspendat de drept.
(2) Cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii prevăzute la alin. (1), prefectul va solicita autorităţilor care au emis actul, cu motivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.
(3) Introducerea acţiunii de către prefect se face în termen de 30 de zile de la comunicarea actului. Acţiunea este scutită de taxa de timbru. Completat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005 Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005 Atacat prin Decizie nr. 314/2005 in data de 02 august 2005
Art. 27. - (1) Prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean, după caz, convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în cazuri care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.
(2) În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Art. 28. - În situaţii de urgenţă sau de criză autorităţile militare şi organele locale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor au obligaţia să informeze şi să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme de interes naţional sau judeţean, în condiţiile legii, în mod deosebit pentru gestionarea situaţiilor care pun în pericol ori afectează siguranţa populaţiei, a bunurilor, a valorilor şi a mediului înconjurător. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 29. - (1) Prefectul numeşte în funcţie, prin ordin, secretarul unităţilor administrativ-teritoriale şi al subdiviziunilor municipiilor, în urma promovării concursului organizat în condiţiile legii, şi dispune, prin ordin, sancţionarea disciplinară a acestuia pentru abaterile săvârşite, cu excepţia secretarului general al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2) Destituirea din funcţie a secretarului se face numai la propunerea consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza concluziilor reieşite din desfăşurarea unei cercetări administrative prealabile. Destituirea din funcţie se face prin ordin al prefectului, cu excepţia secretarului general al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Propunerea trebuie adoptată cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie, ca urmare a iniţiativei primarului, sau a unei treimi din numărul consilierilor. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 30. - Pentru îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor ce îi revin, prefectul poate solicita instituţiilor publice, precum şi asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică documentaţii, date şi informaţii, iar acestea sunt obligate să i le furnizeze. Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 31. - (1) În vederea evaluării performanţelor profesionale individuale, prefecţii vor transmite anual Ministerului Administraţiei şi Internelor un raport de activitate cu privire la:
a) stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;
b) verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene;
c) modul de îndeplinire a obiectivelor şi performanţelor obţinute de structurile conduse;
d) propunerile privind eficientizarea activităţilor structurilor conduse, prin identificarea deficienţelor în activitate şi a modului de eliminare a acestora.
(2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale prefecţilor se face de către o comisie constituită în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
|
| CAPITOLUL V Actele prefectului |
Art. 32. - (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condiţiile legii.
(2) Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.
Art. 33. - (1) Ordinul prefectului, care conţine dispoziţii normative, devine executoriu numai după ce a fost adus la cunoştinţă publică. Ordinul prefectului, cu caracter individual, devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate.
(2) Ordinele emise de prefect în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunoştinţă şi sunt executorii.
(3) Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Administraţiei şi Internelor;
(4) Ministerul Administraţiei şi Internelor poate propune Guvernului anularea ordinelor emise de prefect, dacă le consideră nelegale sau netemeinice.
Art. 34. - (1) Prefecţii sunt obligaţi să comunice ordinele emise potrivit art. 32 alin. (2) conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale pot propune Guvernului măsuri de anulare a ordinelor emise de prefect, dacă le consideră nelegale.
(2) Prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
Art. 35. - (1) Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale comunică de îndată prefecţilor actele cu caracter normativ emise, iar aceştia au obligaţia de a le transmite serviciilor publice deconcentrate.
(2) Prefectul poate sesiza instituţiile emitente cu privire la actele pe care le consideră inoportune. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
|
| CAPITOLUL VI Subprefectul şi aparatul de specialitate al prefectului |
Art. 36. - (1) Subprefectul îndeplineşte atribuţiile care îi sunt date prin acte normative, precum şi cele delegate prin ordin al prefectului, în principal, în următoarele domenii:
a) integrarea europeană;
b) relaţiile cu sindicatele şi patronatele;
c) respectarea legilor şi a celorlalte acte normative;
d) asigurarea ordinii publice şi apărarea drepturilor cetăţenilor.
(2) În lipsa prefectului, subprefectul îndeplineşte, în numele prefectului, atribuţiile ce îi revin acestuia. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 37. - (1) Pentru exercitarea atribuţiilor conferite de lege, prefectul are un aparat propriu de specialitate pe care îl conduce.
(2) Conducerea operativă a aparatului propriu de specialitate al prefectului se exercită de către secretarul general.
(3) Structura organizatorică şi atribuţiile aparatului propriu de specialitate al prefectului, precum şi atribuţiile secretarului general se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 38. - (1) Secretarul general este înalt funcţionar public şi are studii superioare de lungă durată, de regulă juridice sau administrative, absolvite cu diplomă de licenţă ori echivalentă.
(2) Concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiei de secretar general este organizat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, la solicitarea prefectului, în condiţiile legii.
(3) Numirea secretarului general şi eliberarea sa din funcţie se fac de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit legii. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 39. - (1) În cadrul aparatului propriu de specialitate al prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului.
(2) Cancelaria prefectului este un compartiment organizatoric distinct, care cuprinde următoarele funcţii: director, doi asistenţi, doi consilieri, un secretar, precum şi un curier personal.
(3) Personalul din cadrul cancelariei prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect.
(4) Personalul din cadrul cancelariei prefectului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat, în condiţiile legii, pe durata exercitării funcţiei de către prefect.
(5) Activitatea cancelariei prefectului este coordonată de director, care răspunde în faţa prefectului în acest sens. Completat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de Lege nr. 181/2006 in data de 27 mai 2006 Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 40. - (1) Prefectul poate organiza, prin ordin, oficii prefecturale în judeţele cu o suprafaţă întinsă, cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. În municipiul Bucureşti se pot organiza oficii prefecturale în fiecare sector.
(2) Oficiile prefecturale funcţionează în subordinea directă a prefectului şi fac parte integrantă din aparatul propriu de specialitate al prefectului, în cadrul numărului de posturi şi al fondurilor aprobate anual.
(3) Prin derogare de la prevederile art. XVI alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, oficiile prefecturale sunt conduse de un director.
(4) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului oficiului prefectural se fac de către prefect. (5) Ordinul prefectului de înfiinţare şi organizare a oficiilor prefecturale se emite numai cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
|
| CAPITOLUL VII Dispoziţii tranzitorii şi finale |
Art. 41. - În sensul prezentei legi, expresia autorităţi ale administraţiei publice locale şi judeţene se defineşte după cum urmează: consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ca autorităţi deliberative, respectiv primarii, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene, ca autorităţi executive. Abrogat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 42. - Prevederile art. 7 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2005, iar prevederile art. 9, ale art. 13-18, ale art. 22 alin. (3) şi ale art. 39 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2006. Modificat de articolul 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 179/2005 in data de 16 decembrie 2005
Art. 43. - Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, şi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 44. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi prevederile art. 26 şi 27, cele ale secţiunii 1 "Prefectul judeţului şi al municipiului Bucureşti" a cap. VIII "Prefectul" şi ale art. 154 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă. Această lege a fost adoptată de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia Romaniei, republicată. |
|
|
 |
|
|
|
|
| |
Titluri comunicate de presa
|
| |
| Legaturi utile |
|
| |
|
|
|
|
Sesizati faptele de coruptie ale personalului Ministerului Administratiei si Internelor la numarul de telefon 0800806806 - linie telefonica gratuita a Directiei Generale Anticoruptie ! |
|
|
|
|
|