1.Prefectul
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.
C.V. Prefect Dobre Adrian-Florin
1.1. Atribuţii
În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) asigură, la nivelul judeţului sau, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;
b) acţionează pentru realizarea în judeţ, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;
c) acţionează pentru menţinerea climatului de pace socială, menţinerea unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale;
d) colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, priorităţile de dezvoltare teritorială;
e) verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului;
f) asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire pentru situaţii de urgenţă;
g) dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie;
h) utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;
i) dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;
j) asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană;
k) dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană;
l) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;
m) asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%.
1.2. Actele prefectului:
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condiţiile legii. Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.
1.3 Instituţia Prefectului
Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit legii s-a organizat şi functionează instituţia prefectului.
Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova este organizată şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu. Sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Prahova este în municipiul Ploieşti, bdul republicii nr. 2-4.
2.1. Cadru legislativ
Constitutia Romaniei, Legea nr. 340/2004 privind prefectul si instituţia prefectului, modificată prin OUG nr. 179/2005 şi prin HG 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului.
2.2. Conducerea instituţiei
Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova est e condusă de prefectul Adrian Florin Dobre. Pentru îndeplinirea prerogativelor care îi revin potrivit legii prefectul este ajutat de către doi subprefecţi, Gabriel Hornoiu (*) si un alt subprefect ce urmeaza a fi nominalizat.
"Asigura prin delegare, conducerea operativa a institutiei in perioadele cand prefectul se gaseste inafara judetului"
2.3. Structura organizatorică
Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova are un aparat de specialitate format din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual. Structura organizatorică a Instituţiei Prefectului – Judeţul Prahova este următoarea:
- Cancelaria prefectului;
- Colegiul prefectural
- Corpul de control al prefectului;
- Compartiment Informatic;
- Audit intern;
- Oficiul Prefectural Câmpina;
- Compartiment Relaţii cu Publicul;
- Direcţia pentru integrare europeana, dezvoltare economică, conducerea şi monitorizarea serviciilor publice deconcentrate:
- Compartiment afaceri europene, integrare europeana şi cooperare internaţională;
- Compartiment dezvoltare economică, conducerea şi monitorizarea serviciilor publice deconcentrate;
- Compartiment pentru situaţii de urgenţă, comisii de specialitate, apostilare şi avizări;
- Compartiment servicii comunitare de utilităţi publice;
- Direcţia verificarea legalităţii, aplicării actelor normative şi contencios administrativ:
- Compartiment verificarea legalităţii, a aplicării actelor normative;
- Compartiment contencios administrativ;
- Compartiment urmărirea aplicării actelor cu caracter reparatoriu şi autorizări;
- Compartiment registratură şi arhivă;
- Serviciul Financiar Contabilitate, Resurse Umane şi Administrativ:
- Compartiment financiar contabilitate;
- Compartiment resurse umane;
- Birou Administrativ.
- Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple;
- Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
2.4 Buget
Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (art.6 al L 340/2004 privind instituţia prefectului.
2.5 Precizări privind:
a) Apostilarea documentelor
Acte necesare:
1.cerere
2.actul administrativ în original
3.copie buletin de identitate sau paşaport
4.copie certificat de naştere
5.copie hotarâre de divorţ (unde este cazul)
6.procură specială, original şi copie, în cazul în care solicitantul nu este titularul documentului
Taxă apostilă:
pentru persoane fizice:
- Taxă apostilă - 22 ron/act (220.000 lei)
- Taxă cerere: - 3 ron ( 30.000 lei)
pentru persoane juridice:
- Taxă apostilă – 43,5 ron/act (435.000 lei)
- Taxă cerere: - 3 ron ( 30.000 lei)
Taxele se plătesc la sediul instituţiei.
Telefon: 0244/523320, 0244/514545, int. 256
b) Legea 9/1998
Acte necesare:
- Cerere
- Situaţia romano-bulgară privind averea imobiliară abandonată statului Bulgar (acest înscris se eliberează de către Arhivele Naţionale, b-dul Elisabeta nr.29, sector V Bucureşti, prin cerere trimisă recomandat cu confirmare de primire) în original;
- Tabel cu recoltele neculese, abandonate statului bulgar (acest înscris se eliberează de către Arhivele Naţionale, b-dul Elisabeta nr.29, sector V Bucureşti, prin cerere trimsă recomandat cu confirmare de primire) în original;
- Tabel cu imobilele din mediu urban, abandonate statului bulgar (acest înscris se eliberează de către Arhivele Ministerului de Externe, aleea Modrogan nr.14 Bucureşti, sector 1, prin cerere trimisă recomandat cu confirmare de primire - numai pentru cei care au abandonat case în oraşele Turtucaia, Silistra, Balcic, Bazargic);
- Copia Titlului de proprietate eliberat în temeiul Legii 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor provenite de la autor– dacă este cazul;
- Copia Titlului de proprietate (sau adeverinţă de la primărie) eliberat(e) în temeiul Legii 169/1997 şi a Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor provenite de la autor - dacă este cazul;
- Declaraţie notarială (se primeste la prezentarea înscrisurilor solicitate) – model ?
- Contract de vânzare-cumpărare, încheiat între statul roman şi colonistul - în original… -în judeţul…………………. comuna……………. sat ……………………, în perioada anilor 1942-1947, la recolonizare (acest înscris se eliberează de către Arhivele Naţionale-filiala Prahova str.Ştefan cel Mare nr.121 prin cerere, sau după caz Arhivele Naţionale –filiala Tulcea, calea Isaccei nr.123, sau de arhiva judeţeană pe raza căruia a fost colonizat)
Următoarele acte de stare civilă, în copie:
- Buletin sau carte de identitate pentru moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv (strănepoţi);
- Certificat de naştere pentru moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv (strănepoţi);
- Certificat de căsătorie pentru moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv (strănepoţi), - numai pentru persoanele căsătorite de sex feminin;
- Alte menţiuni (certificate de deces ale autorilor – dacă este cazul).
c) Autorizarea agenţilor economici pentru desfăşurarea activităţii de colectare a deşeurilor industriale reciclabile de la persoane fizice conform O.U.G. nr. 16/2001, republicată şi a Normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr.265/2001 al Ministerului Industriei şi Resurselor şi Ordinul nr. 503/2001 al Ministerului Administraţiei Publice:
1. Documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de colectare:
- cerere de autorizare (model prezentat în Anexa nr.1 la Norme) şi pentru grupele de deşeuri (prevăzute în Anexa nr.2 din OUG nr.16/2001);
- copie de pe certificatul de înregistrare al agentului economic si certificatul constatator cu sediul secundar (punctul de lucru )/activitate;
- copie de pe actul constitutiv al agentului economic si eventualele rezoluţii de completare ;
- avizul primarului localităţii unde se înfiinţează punctul de lucru (în original);
- copie de pe documentul de proprietate, concesiune, închiriere asupra spaţiului de depozitare (în cazul închirierii spaţiului de la persoanele fizice, contractul trebuie sa fie înregistrat la administraţia financiara de pe raza localităţii unde se afla);
- copie de pe autorizaţia de mediu;
- copie de pe documentele de proprietate asupra mijloacelor de cântărire;
- buletinul de verificare metrologică a mijloacelor de cântărire.
În termen de maximum 30 de zile de la depunerea cererii Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova emite Autorizaţia de colectare sau comunică solicitantului motivul respingerii.
2.Documentele necesare pentru prelungirea Autorizatiei de colectare:
- cerere de autorizare ( model prezentat în Anexa nr.1 la Norme) şi pentru grupele de deşeuri (prevăzute în Anexa nr.2 din OUG nr.16/2001);
- Autorizaţia de colectare emisă de către Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova, în original;
- copie după actele constitutive ale societăţii în cazul în care au intervenit modificări faţă de cele depuse
3.Raportarea trimestriala a cantitatilor de deseuri colectate si livrate
Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova monitorizează agenţii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare a deşeurilor industriale reciclabile de la persoane fizice, scop în care aceştia au obligaţia să furnizeze trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare informaţiile prevăzute în Anexa 3 la Ordinul nr.265/2001 al Ministerului Industriei si Resurselor si nr. 503/2001 al Ministerului Administraţiei Publice, după cum urmează:
- în perioada 1-25 aprilie, cantităţile de deşeuri colectate şi livrate în trimestrul I al anului în curs;
- în perioada 1-25 iulie, cantităţile de deşeuri colectate si livrate în trimestrul I+II al anului în curs;
- în perioada 1-25 octombrie, cantităţile de deşeuri colectate si livrate în trimestrul I+II+III al anului în curs;
- în perioada 1-25 ianuarie, cantităţile de deşeuri colectate si livrate în anul anterior.
2.6. Informaţii de interes public - Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
CAP. 1 Dispoziţii generale
Art. 1 Accesul liber si neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane si autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia Romaniei si cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul Romaniei.
Art. 2 În sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau instituţie publica se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Romaniei, potrivit Constituţiei;
b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei;
c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoana fizică identificata sau identificabilă.
CAP. 2 Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public
SECTIUNEA 1 Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public
Art. 3 Asigurarea de către autorităţile si instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Art. 4 (1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare si relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
(2) Atribuţiile, organizarea si funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare si funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.
Art. 5 (1) Fiecare autoritate sau instituţie publica are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b) structura organizatorica, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele si prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice si ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul si bilanţul contabil;
f) programele si strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se considera vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.
(2) Autorităţile si instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Autorităţile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a.
(4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al Romaniei sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum si în pagina de Internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.
Art. 6 (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
(3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde urmatoarele elemente:
1.autoritatea sau instituţia publica la care se adresează cererea;
2.informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
3.numele, prenumele si semnătura solicitantului, precum si adresa la care se solicita primirea răspunsului.
Art. 7 (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.
Art. 8 (1) Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul compartimentelor de informare si relaţii publice au obligaţia să precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate.
(2) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmand ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7.
(3) Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care va fi afişat la sediul acesteia şi care se va desfăşura în mod obligatoriu în timpul funcţionarii instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămană, după programul de funcţionare.
(4) Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest program şi se desfăşoară separat.
(5) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.
Art. 9 (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implica realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii.
(2) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicita informaţii noi privind documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, aceasta solicitare va fi tratata ca o noua petitie, raspunsul fiind trimis în termenele prevazute la art. 7 si 8.
Art. 10 Nu este supusa prevederilor art. 7-9 activitatea autorităţilor si instituţiilor publice de raspunsuri la petitii si de audiente, desfasurata potrivit specificului competentelor acestora, daca aceasta priveste alte aprobari, autorizari, prestari de servicii si orice alte solicitari în afără informaţiilor de interes public.
Art. 11 (1) Persoanele care efectueaza studii si cercetari în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitarii personale, în conditiile legii.
(2) Copiile de pe documentele detinute de autoritatea sau de instituţia publica se realizeaza în conditiile art. 9.
Art. 12 (1) Se excepteaza de la accesul liber al cetăţenilor, prevazut la art. 1, urmatoarele informaţii:
a) informaţiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte în categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberarile autorităţilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c) informaţiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun în pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfasurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate în proces;
g) informaţiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor.
(2) Raspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informaţiilor apartinand categoriilor prevazute la alin. (1) revine persoanelor si autorităţilor publice care detin astfel de informaţii, precum si instituţiilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informaţiilor.
Art. 13 Informaţiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publica nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate si constituie informaţii de interes public.
Art. 14 (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informaţii de interes public numai în masura în care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice.
(2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate intre autorităţile publice decat în temeiul unei obligatii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.
SECTIUNEA a 2-a Dispozitii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masa la informaţiile de interes public
Art. 15 (1) Accesul mijloacelor de informare în masa la informaţiile de interes public este garantat.
(2) Activitatea de culegere si de difuzare a informaţiilor de interes public, desfasurata de mijloacele de informare în masa, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informatie de interes public.
Art. 16 Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masa la informaţiile de interes public autorităţile si instituţiile publice au obligatia sa desemneze un purtator de cuvant, de regula din cadrul compartimentelor de informare si relaţii publice.
Art. 17 (1) Autorităţile publice au obligatia sa organizeze periodic, de regula o data pe luna, conferinte de presa pentru aducerea la cunostinta a informaţiilor de interes public.
(2) În cadrul conferintelor de presa autorităţile publice sunt obligate sa raspunda cu privire la orice informaţii de interes public.
Art. 18 (1) Autorităţile publice au obligatia sa acorde fără discriminare acreditare ziaristilor si reprezentanţilor mijloacelor de informare în masa.
(2) Acreditarea se acorda la cerere, în termen de doua zile de la inregistrarea acesteia.
(3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditarii sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care impiedica desfasurarea normala a activitatii autorităţii publice si care nu privesc opiniile exprimate în presa de respectivul ziarist, în conditiile si în limitele legii.
(4) Refuzul acordarii acreditarii si retragerea acreditarii unui ziarist se comunica în scris şi nu afecteaza dreptul organismului de presa de a obtine acreditarea pentru un alt ziarist.
Art. 19 (1) Autorităţile si instituţiile publice au obligatia sa informeze în timp util mijloacele de informare în masa asupra conferintelor de presa sau oricaror alte actiuni publice organizate de acestea.
(2) Autorităţile si instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masa la actiunile publice organizate de acestea.
(3) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare si functionare sa desfasoare activitati specifice în prezenta publicului sunt obligate sa permita accesul presei la acele activitati, în difuzarea materialelor obtinute de ziaristi urmand sa se tina seama doar de deontologia profesionala.
Art. 20 Mijloacele de informare în masa nu au obligatia sa publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.
CAP. 3 Sanctiuni
Art. 21 (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere si atrage raspunderea disciplinara a celui vinovat.
(2) Impotriva refuzului prevazut la alin. (1) se poate depune reclamatie la conducatorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunostinta de către persoana lezata.
(3) Daca dupa cercetarea administrativa reclamatia se dovedeste intemeiata, raspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamatiei si va contine atat informaţiile de interes public solicitate initial, cat si mentionarea sanctiunilor disciplinare luate impotriva celui vinovat.
Art. 22 (1) În cazul în care o persoana se considera vatamata în drepturile sale, prevazute în prezenta lege, aceasta poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a carei raza teritoriala domiciliaza sau în a carei raza teritoriala se afla sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plingerea se face în termen de 30 de zile de la data expirarii termenului prevazut la art. 7.
(2) Instanta poate obliga autoritatea sau instituţia publica sa furnizeze informaţiile de interes public solicitate si sa plateasca daune morale si/sau patrimoniale.
(3) Hotararea tribunalului este supusa recursului.
(4) Decizia Curtii de apel este definitiva si irevocabila.
(5) Atat plangerea, cat si apelul se judeca în instanta în procedura de urgenta si sunt scutite de taxa de timbru.
CAP. 4 Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 23 (1) Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) În termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Guvernul va elabora, la initiativa Ministerului Informaţiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia.
Art. 24 (1) În termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Ministerul Finantelor Publice vor inainta Guvernului propuneri privind masurile necesare pentru ca informaţiile de interes public sa devina disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel national.
(2) Masurile prevazute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităţilor si instituţiilor publice cu echipamentele de tehnica de calcul adecvate. Art. 25 Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga orice prevederi contrare. Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
Formulare Legea nr.544/2001 |