Pixel
Stema României

Instituția Prefectului
Județul Prahova

Navigație mobilă
banda
Despre noi
Informații publice
Afaceri europene
Județul Prahova
Date de contact
Browser recomandat
Apasa !
Apasa !

Comunicate de presă - în 15-04-2014, Instituția Prefectului a organizat o ședință cu instituțiile care derulează proiecte în cadrul Polului de Creștere Ploiești (publicat în 15.04.2014)

Astazi, 15 aprilie 2014, Instituţia Prefectului Judetul Prahova a organizat o nouă şedinţă cu instituţiile care derulează proiecte în cadrul Polului de Creştere Ploieşti-AP1.1 din cadrul Programului Operaţional Regional finanţat prin intermediul Fondului European pentru Dezvoltare Regională. La întâlnire au luat parte prefectul Rodica Paraschiv, preşedintele Consiliului Judeţean, d-l Mircea Cosma cât şi reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Ploieşti, ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creştere Ploieşti si specialişti ai Consiliului Judeţean Prahova şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Muntenia-Sud.

A fost analizată posibilitatea finanţării proiectului „Modernizarea-extinderea funcţională a hipodromului din Municipiul Ploieşti”, proiect aflat pe lista de rezervă, prin redirecţionarea unor sume economisite în urma implementării altor proiecte derulate în cadrul Polului de Creştere Ploieşti.

Avand in vedere termenul de finalizare al proiectelor finantate de Comisia Europeana (31 decembrie 2015), a fost stabilit un calendar cu termene stricte, urmand ca in data de 28 aprilie sa fie verificata modalitatea in care acestea sunt respectate. Tot pana la aceasta data vor fi stabilite cu exactitate sumele disponibile de la proiectele finalizate sau in diferite stadii de implementare.

Ulterior, impreuna cu presedintele Consiliului Judetean, prefectul a efectuat o verificare in teren a stadiului lucrarilor din cadrul Proiectului „Reabilitare si modernizare a sistemelor de apa si canalizare in judetul Prahova – CL8 – extinderea canalizarii in localitatile Valenii de Munte, Campina si Banesti”, unde la Banesti au fost realizati aproximativ 1.500 de metri de retea de canalizare, impreuna cu caminele si racordurile aferente, in timp ce in municipiul Campina lucrarile au demarat astazi.

Avand in vedere necesitatea creşterii gradului de absorbţie si a utilizarii tuturor fondurilor europene, Institutia Prefectului-Prahova si Consiliul Judetean vor continua actiunile de monitorizare pe acest tip de proiecte.

Biroul de presă

Agenda de lucru a Conducerii
pentru 20.11.2017

Comunicate de presă

Ultimele informații adăugate

Legături utile

Sesizați faptele de corupție personalului Ministerului Administrației și Internelor la numărul de telefon
0800806806
linie telefonică gratuită a
Direcției Generale Anticorupție !
Link direct
MESAJ
SIPOCA
DEZVOLTAREA DURABILA ȘI EGALITATEA DE ȘANSE
UNIUNEA EUROPEANĂ
Fondul Social European
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Administrației și Internelor
Inovație în administrație Programul Operațional "Dezvoltarea Capacității Administrative"
Site web integrat sistemului de management al documentelor "SIGEDOC"în cadrul Proiectului "Proceduri simplificate eficiență crescută la nivelul Instituției Prefectului Județului Prahova"Cod SMIS 11193 Proiect finanțat prin FSE/PO DCA
2017