Pixel
Stema României

Instituția Prefectului
Județul Prahova

Navigație mobilă
banda
Despre noi
Informații publice
Afaceri europene
Județul Prahova
Date de contact
Browser recomandat
Apasa !
Apasa !

Comunicate de presă - Informare meteorologică-Interval de valabilitate: 9 mai, ora 12 – 11 mai, ora 9 (publicat în 09.05.2017)

Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ, precipitaţii mixte la munte, răcire accentuată, brumă;
Zone afectate: conform textului


Începând din după-amiaza zilei de marţi (9 mai) şi până în a doua parte a zilei de miercuri (10 mai), temporar va mai ploua, pe arii relativ extinse în sud şi sud-est şi local în centrul ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, îndeosebi la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii mixte.
Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi perioade de timp în care vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi punctiform 25...30 l/mp.
În intervalul menţionat, vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă, iar în cursul dimineţilor, în special a celei de joi (11 mai), se va produce brumă local în nord-vest, centru şi nord şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului, cu precădere în zonele deluroase.
Biroul de presă

Agenda de lucru a Conducerii
pentru 20.11.2017

Comunicate de presă

Ultimele informații adăugate

Legături utile

Sesizați faptele de corupție personalului Ministerului Administrației și Internelor la numărul de telefon
0800806806
linie telefonică gratuită a
Direcției Generale Anticorupție !
Link direct
MESAJ
SIPOCA
DEZVOLTAREA DURABILA ȘI EGALITATEA DE ȘANSE
UNIUNEA EUROPEANĂ
Fondul Social European
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Administrației și Internelor
Inovație în administrație Programul Operațional "Dezvoltarea Capacității Administrative"
Site web integrat sistemului de management al documentelor "SIGEDOC"în cadrul Proiectului "Proceduri simplificate eficiență crescută la nivelul Instituției Prefectului Județului Prahova"Cod SMIS 11193 Proiect finanțat prin FSE/PO DCA
2017