Parlamentul Romaniei

 
Lege nr. 242/2010

din 07/12/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 828 din 10/12/2010

pentru completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica


 

    Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

   Articol unic. - Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003, se completeaza dupa cum urmeaza:
   1. La articolul 3, dupa litera i) se introduce o noua litera, litera j), cu urmatorul cuprins:
    "j) documente de politici publice - instrumentele de decizie prin intermediul carora sunt identificate posibilele solutii pentru rezolvarea problemelor de politici publice, astfel cum acestea sunt definite si structurate in Hotararea Guvernului nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru imbunatatirea sistemului de elaborare, coordonare si planificare a politicilor publice la nivelul administratiei publice centrale si in Hotararea Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare si evaluare a politicilor publice la nivel central, cu modificarile ulterioare."
   2. Dupa articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41, cu urmatorul cuprins:
    "Art. 41. - Dispozitiile prezentei legi se aplica si documentelor de politici publice elaborate de autoritatile administratiei publice centrale, asa cum sunt acestea prevazute la art. 4 lit. a)."
   3. La articolul 11, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
    "(3) Autoritatile administratiei publice prevazute la art. 4 sunt obligate sa justifice in scris nepreluarea recomandarilor formulate si inaintate in scris de cetateni si asociatiile legal constituite ale acestora."

    Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
   
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR                          PRESEDINTELE SENATULUI
ROBERTA ALMA ANASTASE MIRCEA-DAN GEOANA
    Bucuresti, 7 decembrie 2010.
    Nr. 242.